Studiu de caz: Cum au preluat Regio Călători parte din călătorii companiei de stat pe relația Adjud - București Nord și retur

Undeva pe la mijlocul lunii august compania privată Regio Călători iși anunțau intrarea pe o nouă rută de la Adjud spre București cu 2 perechi de trenuri RE! Materialul rulant închiriat de la Interegional Călători fiind mai mult decât decent.
Clasa 628.2/928.2 au fost inițial produse între 1996 și 1998 în număr de 300 de unități, ulterior între anii 1994-1995 o parte din ele au fost modernizate conform cerințelor companiei DB Regio care folosea acele trenuri la vremea respectivă!

La urcarea în vagonul de clasa a 2-a există o zonă cu strapontine foarte generoasă unde se pot poziționa biciclete și bagaje voluminoase, o surpriză plăcută dacă ținem cont că materialul rulant nou nu mai are opțiunea asta, o zona fără scaune clasice unde poți transporta orice poți bagă în tren pe ușa!

Configurația
zonei de clasa a 1-a este dovada ingineriei pure germane din anii 90,
chiar ne bucurem că am reușit să vedem așa amenajare interioară deoarece
nici acest model nu se mai practică conform noilor reglementări în
domeniu!
Spațiu luninos, curat, aerisit, scaune cu spatare reglabile, dar atenție, indiferent cât de mult lași spătarul pe spate, pasagerul din spate nu este inconodat deloc de aspectul asta! Ne-am așezat de curiozitate și va rog să ne credeți, nu ne mai venea să plecăm.

Trenul
este dotat cu aer condiționat, trebuie să menționăm pentru că,
recunoaștem, trăiam cu impresia că nu au climatizare! Posibil cele 3
apatare de aer condiționat montate pe fiecare vagon să fi fost instalate
ulterior sau în momentul modernizării efectuate în anii 1994-1995!

Distanță
feroviară între Adjud și București este de 244km și este parcursă în
medie de un tren IR al operatorului de stat în 4 ore! Problema în afară
de durata mare de parcurs, pentru operatorul de stat este tariful, un
bilet la clasa a 2-a costă 84 lei, enorm pentru ce oferă!
Regio Călători vine cu oferta RE, chiar dacă acest rang are câteva opriri în plus și adaugă 25min față de rangul IR, durata călătoriei fiind de 4 ore 25 min, mai mult ca sigur tariful de 40lei la clasa a 2-a nu va face să va gândiți de 2 ori cu ce operator veți circulă dacă programul de circulație al Ragio Călători este compatibil cu nevoile dumneavoastră!

